Recenzie Carte: Arta Manipularii de Kevin Dutton

Această carte nu este un manual de instrucțiuni despre cum poți manipula ușor oamenii sau despre cum îi poți face pe alții să facă ceea ce vrei tu. La prima vedere și după titlul cărții, așa ar părea. Dar Kevin Dutton s-a asigurat că nu este vorba de asta nici pe departe.

Kevin Dutton adună în cartea sa mai multe experimente și studii, acestea susținând ideea conform căreia există oameni ce stăpânesc extrem de bine tehnica manipulării sau oameni ce sunt foarte ușor de influențat. Spre exemplu, cine se gândea că bebelușii ar putea fi cei mai buni manipulatori?

Pare imposibil ca aceste suflete mici și lipsite de apărarea ar putea face asemenea lucruri. Dar fix datorită acestor trăsături, noi suntem atât de vulnerabili în fața acestora: ochii mari, fragilitatea și sunete pe care le scot.

De asemenea, autorul se folosește de șarmul și încrederea psihopaților pentru a sublinia puterea lor de convingere. El ne explică deja în altă carte a sa bine cunoscutăcă, „Înțelepciunea psihopaților” că nu există numai psihopați răi, astfel încât mulți excelează în domeniul afacerilor, în avocatură sau pur și simplu sunt cetățeni ce ajută comunitatea într-o măsură mai mică sau mai mare.

Totodata, pe langă paralele intre ce au in comun nou-nascutii si psihopatii, autorul ne explică similarități între maestrii artelor martiale si cei ai persuasiunii. Ei bine, si pisicile folosesc manipularea. Atunci cand vor sa fie hranite de catre stapan, scot un mieunat anume care il influenteaza pe acesta. Pisicile nu folosesc mieunatul în mediul lor natural.

Scriitorul a descoperit si cinci elemente care ajuta in manipularea spontana. Acestea pot fi retinute usor folosind acronimul SPICE: simplicity (simplitatea mesajului), perceived self-interest (interesul propriu perceput), incongruenta, confidence (increderea) si empathy (empatia).

Cartea Arta Manipulării este o lectură plăcută, presărată cu multiple povestioare amuzante dar și cu detalii interesante menite să îți sporească curiozitatea. Dacă și pe tine te atrag cărțile psihologice și de dezvoltare personală, poți cu mare încredere să citești această carte.

Ne plac cărțile! De aceea am creat secțiunea aBeauty Books unde vom publica peridoc câte o scurtă recenzie de carte prin care sperăm să te ajutăm să decizi care va fi următoarea carte pe care o vei citi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Item added to cart.
0 items - lei